La propunerea mai multor episcopi germani, săptămâna trecută a avut loc la Roma o întâlnire a reprezentanților Bisericilor Protestantă și Catolică, pentru a discuta posibilitatea de a le permite anumitor protestanți accesul la Împărtășania Catolică, în condițiile în care aceștia fac parte din căsătorii mixte cu catolici practicanți. Episcopii au citat cazuri în care „foametea spirituală de a primi împreună Împărtășania este uneori atât de puternică încât ar putea amenința căsătoria și credința”.
Deși subiectul a fost multă vreme evitat discuțiilor datorită diferențelor de înțelegere Teologică și Ecleziastică a Cinei Domnului ale celor două confesiuni religioase, propunerea recentă a episcopilor germani urmărește să permită Bisericii Catolice să ofere sacramentul anumitor protestanți – aceia care sunt căsătoriți cu catolicii practicanți, care își exprimă dorința de a fi în comuniune deplină cu partnerii lor, și din punct de vedere spiritual.
Cu toate că Vaticanul a respins inițial această noțiune luna trecută, oficialii catolici și protestanți s-au întâlnit pe 3 mai 2018 la Roma pentru a se ocupa de această temă. Papa Francisc a fost deschis identificării unei soluții în acest sens, propunându-le episcopilor germani să continue colaborarea pentru a găsi un consens mai larg privind liniile directoare care să îi permită unui protestant căsătorit cu un catolic primirea Euharistiei. La întâlnire au participat șase episcopi germani și secretarul general al conferinței episcopilor la Roma, alături de înalți oficiali din Congregația pentru Doctrina Credinței, Consiliul Pontifical pentru Promovarea Unității Creștinilor și Consiliul Pontifical pentru Textele Legislative.
Heinrich Bedford-Strohm, președintele Bisericii Protestante Germane (EKD), a declarat că vestea găsirii unui posibil consens venită din partea liderilor catolici a fost „un pas important pentu trecutul ecumenic comun”, mai ales că liderii ambelor organisme impulsionează unitatea în urma aniversării a 500 de ani de la Reformă.
Extinderea comuniunii la cuplurile interconfesionale reprezintă un impuls pastoral pe care mulți creștini îl vor aprecia. De pildă, în Statele Unite, un sfert din catolicii căsătoriți au soți non-catolici, dintre care 14% sunt protestanți.
„În timp ce protestanții inițiați din punct de vedere teologic se abțin în mod normal de a lua Euharistia, văzând în ea un act teurgic în dezacord cu Scriptura, mulți alții o văd pur și simplu ca pe o formă de părtășie, una în care ei doresc în mod natural să participe alături de soț”, a spus Chris Castaldo, expert în angajarea evanghelico-catolică și pastorul principal al Bisericii Noul Legământ din Naperville, Illinois.
Sunt însă și experți care spun că există motive teologice întemeiate pentru protestanți, în ciuda dorinței lor de unitate în rândul bisericilor sau a practicilor spirituale comune în căsătorie, de a fi precauți față de invitația de a „afirma Euharistia catolică”, care este profund legată de înțelegerea catolică a bisericii și a mântuirii. De pildă decanul școlii Beeson Divinity, Timothy George, citat de revista „Christianity Today” susține că aceștia ar trebui să primească Împărtășania catolică în deplină cunoștință teologică și nu din slăbiciune, întrucât „afirmarea Euharistiei Catolice este, într-un fel, afirmarea Papei în general și recunoașterea celui care oficiază Liturghia, alături de întreaga dogmă de credință a Catolicismului.
Cardinalul Gerhard Ludwig Müller, un episcop german care a servit anterior ca prefect al Congregației pentru Doctrina Credinței (corpul Vatican menit să protejeze doctrina bisericii împotriva ereziei), a scris printre primele lucruri că participarea la sacramente cere credincioșilor să fie cu totul implicați în catolicism:
S-au înregistrat cu siguranță progrese semnificative în dialogul Bisericii Catolice cu diferite comunități protestante. Cu toate acestea, Biserica Catolică nu se poate îndepărta de doctrinele esențiale ale credinței care se referă la propria ei misiune și la sacramentele pe care le eliberează. Dacă ar face-o, ea ar deveni necredincioasă lui Hristos.
Nu este suficient ca un creștin non-catolic să accepte în mod selectiv pentru el unele dintre învățăturile Bisericii și să le respingă pe altele sau să le considere neimportante. Dacă creștinii protestanți ajung la convingerea interioară că în conștiința lor afirmă întreaga credință catolică și forma sa eclezială, atunci ei trebuie să caute și o comuniune vizibilă cu Biserica Catolică.
Conversația asupra diferitelor puncte de vedere ale Euharistiei datează de secole în Germania. La Colocviul din Regensburg din 1541, la doar câteva decenii după Reforma Protestantă, catolicii și protestanții au fost capabili să convină asupra doctrinei îndreptățirii, dar au fost blocați după ce conversația s-a îndreptat spre Euharistie, conform lui Castaldo, el însuși convertit de la catolicism.
La începutul acestui an, trei sferturi dintre episcopii germani au aprobat măsura de a le permite protestanților angajați în căsătorii mixte disponibilitatea împărășirii în Biserica Catolică. Papa Francisc a stabilit o întâlnire viitoare pe acest subiect și cu acei episcopi germani care s-au opus acestei măsuri, pentru găsirea unui drum comun.