Ziua Mondială de Rugăciune pentru încetarea foametei

88

Consiliul Mondial al Bisericilor, Alianța Mondială Evanghelică și Congresul Bisericilor din Africa, împreună cu organizațiile umanitare și o coaliție de rețele, asociații și parteneri ai Bisericii, au stabilit data de 10 iunie 2018, ca a doua zi globală de rugăciune pentru încetarea foametei în lume.

Inițiativa urmărește să unească comunitățile de credință globală din întreaga lume pentru a promova rugăciunea, reflecția și acțiunea; să conștientizeze impactul foametei asupra celor mai vulnerabile persoane; ajută la abordarea cauzelor fundamentale ale foametei; oferă cadrul ideal oamenilor și organizațiilor de a conlucra pentru a aduce ajutor imediat și schimbări pe termen lung, astfel încât copiii și familiile aflate în imposibilitatea de a se hrăni să primească speranța pentru un viitor demn, pașnic și fără violență.

După ani de progrese constante și remarcabile în reducerea foametei la nivel mondial, numărul persoanelor înfometate la nivel global a început să crească – o inversare uluitoare la mai puțin de trei ani după ce liderii mondiali au convenit în mod colectiv ca prin Obiectivele de Dezvoltare Durabilă nimeni să nu fie lasat în urmă.

Într-o lume în care există mai mult decât resurse suficiente și alimente pentru toți, mai bine de 50% din resursele necesare pentru a face față acestor provocări sunt colectate. În timp ce în majoritatea părților lumii există pace, rămân totuși conflicte localizate, iar copiii, tinerii și femeile sunt printre cei mai afectați.

Ca o contribuție a comunității credincioșilor la un efort global de prevenire a foametei, Ziua mondială de rugăciune poate juca un rol esențial în creșterea gradului de conștientizare a unei tragedii subevaluate,  care se desfășoară sub ochii noștri.

Un pachet de resurse pentru Ziua Mondială de Rugăciune pentru Încetarea Foametei, inclusiv rugăciuni, materiale liturgice și alte resurse, va fi disponibil după convocarea organizațiilor la mijlocul acestei luni.