50 ani de la adoptarea „Legii ortodoxe” în Austria

1411

50 ani de la adoptarea de către statul austriac a legii federale din 23 iunie 1967, care reglementează drepturile şi obligaţiile Bisericii Ortodoxe din Austria au fost sărbătoriți marți seara la Viena, printr-un eveniment festiv la care au participat Patriarhul Ecumenic, PF Teodor al Alexandriei, ierarhi ortodocşi şi catolici, reprezentanţi ai autorităţilor de stat austriece, dar şi alţi invitaţi.

Cu acest prilej, Sanctitatea Sa Bartolomeu a mulţumit în mod deosebit statului austriac pentru buna comunicare și conlucrare cu Biserica Ortodoxă din Austria. De asemenea, în timpul întâlnirii, Cardinalul Kurt Koch, Preşedintele Consiliului Pontifical pentru promovarea unităţii creştinilor, a transmis mesajul Papei Francisc cu ocazia acestui jubileu, anunțând totodată faptul că Suveranul Pontif a donat suma de 100.000 euro pentru construcţia primei mănăstiri ortodoxe din Austria, informează basilica.ro.

Prelegerile care au mai avut loc au  scos în evidenţă importanţa Legii nr. 229 din anul 1967, adoptată de statul austriac, referitoare la drepturile şi obligaţiile Bisericii Ortodoxe din Austria, lege cunoscută ulterior sub numele de legea ortodoxă.

Actul normativ a reprezentat o mare realizare pentru Biserica Ortodoxă din Viena, întrucât i-a oferit un cadru legislativ de funcţionare atât din punct de vedere religios şi social, dar şi în sensul raportului oficial cu instituţiile de stat.

Printre beneficiile adoptării acestei legi se numără, organizarea de noi comunităţi recunoscute de statul austriac, organizarea învățământului religios ortodox în şcolile austriece sub conducerea unui inspectorat de învățământ ortodox susținut de statul austriac, înființarea unui Colegiu universitar pedagogic unde sunt pregătiți profesorii de religie ortodoxă pentru școlile primare, deschiderea unui studiu de master în pedagogie religioasă în cadrul Universității Viena având ca punct central teologia ortodoxă etc.

Photo credit: basilica.ro