Dr. Peter Fischer-Nielsen, asistent pastoral al Episcopului Henrik Stubkjær – Președintele Federației Luterane Mondiale – se află la Sibiu unde petrece câteva săptămâni la Centrul de Cercetare Ecumenică din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu pentru a-și îmbogăți experiența ecumenică.

Cu această ocazie domnul Fischer-Nielsen a fost primit în audiență de către Pr. Conf. Dr. Habil. Constantin Horia Oancea, Decanul Facultății de Teologie. Părintele Decan i-a prezentat oaspetelui istoricul relațiilor ecumenice pe plan local, punându-i la dispoziție și posibilitatea să lucreze în biblioteca Facultății. La întâlnire a luat parte și Pr. Prof. Dr. Aurel Pavel, care l-a condus pe invitat în catedrala mitropolitană.