Cea de-a 53-a ediție a Seminarului Ecumenic Internațional a avut loc zilele acestea, în perioada 3-10 iulie, la Strassbourg (Franța), reunind zeci de profesori, teologi, cercetători și studenți din întreaga lume.
Organizat de Institutul de Cercetare Ecumenică din Strassbourg, evenimentul a încercat să răspundă la o întrebare justă care survine adesea în ecumenism, respectiv: „Doctrinele divizează- spiritualitatea unește?”. În cele opt zile ale conferinței au avut loc prelegeri susținute de profesori participanți, pe teme precum: „Penticostalismul și mișcarea carismatică ca element de legătură ale bisericilor din Africa?”; „Spiritualitatea franciscană într-un ordin evanghelic” ; „Orele de rugăciune ca șansă ecumenică. O perspectivă benedictină” ; „Elemente ale spiritualiății Ortodoxe în alte biserici”; „Parcursul clerical al Taizé-ului”, ș.a.
Dialogurile ecumenice s-au ocupat, în ultimele decenii, în principal de întrebări controversate ale doctrinei, chiar dacă, relațiile dintre biserici și oameni cuprind mult mai mult decât chestiuni de doctrină. Aceste dialoguri au dus la multe realizări, așa cum s-a văzut în celebrarea ecumenică a aniversării a 500 de ani de la Reformă. Dialogurile au totuși limitele lor. Pe de o parte, în multe cazuri este greu să vedem cum ar putea fi depășit caracterul diviziv al anumitor doctrine. Pe de altă parte, este important să susținem că doctrina este menită să orienteze viața creștină și să o sprijine. Dar chiar și atunci când se ajunge la un acord asupra chestiunilor doctrinei, relația dintre bisericile respective este modificată doar pe o perioadă lungă de timp și numai dacă doctrina este de fapt ancorată în credința vie a membrilor bisericii. Acum, pentru mulți astăzi, întrebările doctrinei și-au pierdut semnificația, dar spiritualitatea și experiența credinței au devenit din ce în ce mai importante.
Prin urmare, din punct de vedere ecumenic a fost de mare interes să vedem cum anumite forme de spiritualitate care au apărut inițial într-o biserică sau alta sunt acum practicate în număr tot mai mare de către creștinii din alte biserici. Exercițiile spirituale ale lui Ignatius Loyola, icoanele ortodoxe, Rugăciunea lui Iisus, Zilele de vedere ale lui Herrnhut și muzica de laudă carismatică sunt doar câteva exemple. Astfel de forme de spiritualitate conectează creștinii de-a lungul granițelor bisericilor lor. Ce potențial ecumenic constă într- o astfel de spiritualitate practicată în mod obișnuit? Ce conținut de credință este actualizat și trăit în ele? Cum se pot lega aceste forme de spiritualitate de doctrinele diferitelor biserici prin abordarea lor distinctă față de credința creștină?
Acestea sunt întrebările la care vorbitori din diferite biserici, comunități, mișcări și națiuni, au încercat să răspundă pe durata celor câteva zile ale Seminarului, având ocazia de a prezenta exemple de spiritualitate încrucișată și experiențele lor, în vederea de a descoperi o nouă nișă ecumenică.
Pe lângă discuțiile teologice, Seminarul a promovat oportunitatea schimbului de idei între participanți, discuții pe baza propriilor experiențe ecumenice sau confesionale, ș.a. Întrucât participanții provin din mai multe biserici și țări diferite, acest schimb aduce întotdeauna o notă interesantă de noutate și prietenie, atât în sesiunile plenare, cât și în grupurile mici de lucru.
