Conferință ZETO despre viața spirituală în spațiul digital

375

 

Opțiuni spirituale în spațiul digital

Raport privind o consultare online de la GEKE și ZETO

Lecția însingurării

 

Bisericile au fost goale săptămâni, chiar luni în șir. Mai ales la Paști, această absență reprezenta o imagine tristă, o experiență dureroasă, mai ales pentru că nu a existat o celebrare euharistică publică. Comemorarea Patimii, Răstignirii și Învierii lui Iisus Hristos a avut loc într-un mod diferit în acest an. Mai degrabă, într-un alt loc. Despre opțiunile diverse și creative ale Bisericii din timpul măsurilor de izolare se povestește cel mai adesea cu bucurie și recunoștință. Între timp, viața firească a Bisericii s-a reluat. Cu toate acestea, creativitatea și vioiciunea ofertelor spirituale din spațiul digital nu vor dispărea.

La inițiativa ZETO (Sibiu) la jumătatea lunii iunie a avut loc o consultare online a Bisericilor Evanghelice din Europa de Est. Participanții, care provin din diferite țări, de la Georgia până în Austria și din Bulgaria până în Polonia, și-au împărtășit experiențele și au discutat intensiv în grupe de lucru tematice despre învățăturile din actualul propuneri digitale. Pentru Comunitatea Bisericii Evanghelice din Europa (GEKE), care cooperează încă de anul trecut cu ZETO, acest eveniment a reprezentat o adevărată auto-analiză, unde a fost exprimată vitalitatea și bucuria Bisericilor minoritare protestante din această parte a Europei. Participanții au subliniat faptul că actuala activitate online a bisericilor și comunităților lor, nu trebuie înțeleasă doar ca o reacție la o situație de urgență în care bisericile trebuiau să rămână goale, ci și ca noi începuturi și oportunități pentru viitor.

 

Dr. Oliver Engelhardt

O temă recurentă a consultației a privit numărul mare de participanți. În timp ce Pastorii aveau în primul rând în vedere comunitățile lor locale ca grup țintă, opțiunile prezente în spațiul digital au fost adesea receptate de un număr semnificativ mai mare de oameni (conform unui studiu, numărul de participanți a fost de 2,87 de ori mai mare în patru Biserici membre ale EKD). Acest lucru se poate datora faptului că oamenii au avut mai mult timp și o dorință mai specială; ca specific est-european se adaugă și redescoperirea diasporei ăn Europa de Vest. Transmisiunile slujbelor din Polonia și România au fost văzute adesea de oameni, care în decursul ultimilor 30 de ani au emigrat, astfel încât publicul a fost cu mult mai numeros decât la slujbele obișnuite (rapoarte individuale ale numărului de participanți, care depășesc numărul enoriașilor de 2,5 ori). Chiar și persoane, care și-ar face griji pentru a nu fie văzute că intră într-o biserică evanghelică, au profitat de ofertele online ale Bisericilor Protestante din Europa de Est. O participantă poloneză, afirma despre „comuniunea sfinților”, a fost  experimentată aici mai clar ca niciodată, peste granițele timpului și a spațiului.

Slujbă religioasă ca videoclip sau conferință online?

În timp ce predicarea evangheliei a fost întotdeauna legată de context, având loc chiar și fără prezența fizică a unei comunități (de fapt Noul Testament a apărut așa), aceasta, alături de simultaneitatea joacă un rol important pentru întrebările liturgice dar mai ales pentru cele sacramentale, care sunt încă departe de a fi clarificat în detaliu. În spațiul digital, predicarea „se poate desfășura în condiții bun“, ceea ce duce în final la un fel de „biserică la cerere”. Acest lucru corespunde, fără îndoială, individualității și diversității zeitgeist-ului (spiritului timpului).Pe de altă parte, tocmai prin distanțarea socială există un dor de comunitate și de apropiere, care nu poate fi satisfăcut nici de performanțe perfecte, ci doar de interacțiune simultană.

Pentru ca ambivalența să fie și mai clară, să aruncăm o privire asupra slujbelor religioase transmise la televizor. Repetate de-a lungul deceniilor, ele pot transmite Liturghia în toată splendoarea ei, inclusiv muzica bisericească, care de altfel, are cel mai mult de suferit în contextul online. Din punct de vedere istoric, producția de televiziune a apărut din teatru și chiar și astăzi, la unele slujbe religioase transmise la televizor, unii dintre participanți, inclusiv enoriașii se comportă ca niște actori. În schimb, polifonia rugăciunii comune dintr-o conferință video și predica personalizată a unui pastor, care își cunoaște bine comunitatea online sunt mai autentice.

Deși există deja distincția eclesiologică clasică între comunitățile parohiale și cele personale, pasul către o comunitate virtuală sau digitală nu ar trebui să fie prea dificil.

Pentru întrebări liturgice există încă multă necesitate de clarificare. Când se poate numi o interconectare digitală – oricum ar fi aceasta realizată tehnic- slujbă religioasă? Cum pot fi administrate sacramentele în situații de urgență spirituală (când putem numi o situație ca fiind „de urgență spirituală”)? Cât de autentică este dorința de a participa la o dăruire reală? Cât de important este un cuvânt actual adresat și de ce fel de public are nevoie? GEKE va prelucra întrebările despre celebrarea euharistiei care au fost discutate intens în multe țări europene în perioada de închidere, într-un proces de studiu.

Predicarea în spațiul digital, se referă întotdeauna la misiune – uneori destul de reușită -iar întrebările corespunzătoare nu sunt noi, de exemplu faptul că limbajul grupului țintă trebuie adaptat. „Cum putem rămâne împreună o biserică?” Nu se referă doar la noi forme ale comunității, ci și la posibilitățile tehnice și la disponibilitatea membrilor de a accepta noi forme. În consultarea online organizată de ZETO și GEKE, au fost recomandate în mod repetat forme hibride, precum cele efectuate cu succes de Biserica Evanghelică A.B. în România, care reunește o comunitate prezentă fizic și una conectată virtual, prin care și comunitatea conectată virtual poate participa activ, spre exemplu la rugăciune (prin chat-uri). A le face pe ambele în același timp este probabil arta pe care pastorii vor trebui să o învețe în viitor. Vorbim despre „obligația de rezidență digitală” și, de asemenea, despre „Codul de conduită pentru apariția pe social media”. Din acest motiv, conducerile bisericii sunt de asemenea necesare pentru a supraveghea și coordona ofertele bisericiilor, dar mai ales pentru a contribui la profesionalizare.

Înapoi la Paște: bisericile goale nu mai amintesc de mormântul gol? Îngerul le-a amintit celor care au venit la mormânt, care au privit cu necredință în gol, să nu caute trupul lui Hristos printre cei morți, ci printre cei vii. Cuvintele „mergeți și acolo Îl veți afla” sunt valabile și pentru noi în căutarea bisericii în spațiul digital.

Dr. Oliver Engelhardt

Traducere: Adeline Berdie

 

Geistliche Angebot im digitalen Raum

Bericht über eine Online Konsultation von GEKE und ZETO

Die Lehre aus der Leere

Leer waren die Kirchen über Wochen, Monate hinweg. Besonders an Ostern war diese Leere ein trauriges Bild, eine schmerzhafte Erfahrung, zumal es keine öffentlichen Abendmahlsfeiern gab. Das Gedenken an Leiden, Kreuzestod und Auferstehung Jesu Christi fand in diesem Jahr anders statt. Vielmehr an anderem Ort. Von den vielfältigen und kreativen Angeboten der Kirche während des Lockdown wird meistens mit Freude und Anerkennung erzählt. Mittlerweile sind die klassischen Formen kirchlichen Lebens wieder auferstanden. Die Kreativität und Lebhaftigkeit geistlicher Angebote im digitalen Raum wird damit aber nicht verschwinden.

Angeregt durch das Zentrum für Evangelische Theologie Ost ZETO (Hermannstadt/Sibiu) fand Mitte Juni eine Online-Konsultation evangelischer Kirchen aus dem östlichen Europa statt. Die Teilnehmenden aus einem Dutzend verschiedener Länder von Georgien bis Österreich und von Bulgarien bis Polen tauschte ihre Erfahrungen aus und diskutierten in thematischen Arbeitsgruppen intensiv über die Lehren aus dem aktuellen Digitalisierungsschub. Für die Gemeinschaft Evangelischer Kirche in Europa (GEKE), die seit vorigem Jahr mit dem ZETO kooperiert, war diese erste Veranstaltung eine Standortbestimmung, bei der die Lebendigkeit und Freude evangelischer Minderheitskirchen in diesem Teil Europas zum Ausdruck kam. Die Beteiligten betonten, dass die aktuelle Online-Arbeit ihrer Kirchen und Gemeinden, nicht nur als Reaktion auf eine Notsituation, in der die Kirchen leer bleiben mussten, zu verstehen sind, sondern auch als Aufbrüche und Chancen für die Zukunft.

Ein wiederkehrendes Thema der Konsultation waren erstaunliche Zahlen bei der Teilnehmerschaft. Während Pfarrerinnen und Pfarrer als Zielgruppe noch in erster Linie ihre Ortsgemeinden im Blick hatten, wurden die Angebote im digitalen Raum oft von einer wesentlich größeren Zahl von Menschen rezipiert (laut midi-Studie die 2,87-fache Teilnehmerzahl in 4 Gliedkirchen der EKD). Das mag natürlich daran liegen, dass die Menschen mehr Zeit und wohl auch ein besonderes Bedürfnis hatten; als osteuropäisches Spezifikum kommt jedoch die Wiederentdeckung der Diaspora in Westeuropa hinzu. Gottesdienst-Übertragungen aus Polen und Rumänien wurden so häufig von Menschen gesehen, die im Laufe der letzten 30 Jahre ausgewandert waren, dass das Publikum um ein Vielfaches zahlreicher war als bei regulären Gottesdiensten (einzelne Berichte von Teilnehmerzahlen, die die Zahl der Gemeindemitglieder um das 2,5-fache übersteigen). Auch Menschen, die Sorgen hätten, dabei gesehen zu werden, wie sie eine evangelische Kirche betreten, nahmen die Online-Angebote der evangelischen Kirchen in Osteuropa wahr. Eine polnische Teilnehmerin formulierte, dass die immer schon geglaubte „Gemeinschaft der Heiligen“ über die Grenzen von Zeit und Raum hier so deutlich erfahrbar war wie nie zuvor.

Gottesdienst als Videoclip oder Online-Konferenz?

Während die Kommunikation des Evangeliums schon immer kontextbezogen und auch ohne die leibliche Gegenwart einer Gemeinde erfolgte – so ist schließlich das Neue Testament entstanden – spielt für die liturgischen und insbesondere sakramentalen Fragen die leibliche bzw. räumliche Kopräsenz und Gleichzeitigkeit eine wichtige Rolle, die aber noch längst nicht im Detail geklärt ist. Im digitalen Raum kann die Verkündigung nämlich gut „bereit gehalten“ werden, was schließlich zu einer Art „Kirche on demand“ führt. Dies entspricht zweifellos der Individualität und Diversität des Zeitgeists. Andererseits gibt es aber gerade durch das Social Distancing die Sehnsucht nach Gemeinschaft und Nähe, die nicht durch perfekte Performancegestillt wird, sondern eher durch Interaktion zur gleichen Zeit.

Um die Ambivalenz noch deutlicher zu machen, werfen wir einen Blick auf Fernsehgottesdienste. Über Jahrzehnte erprobt können sie Liturgie in ihrer ganzen Schönheit vermitteln, inklusive der Kirchenmusik, die im Übrigen eine der Hauptleidtragenden in den allermeisten Online-Angeboten ist. Historisch ist die Fernsehproduktion aus dem Theater entstanden und auch heute noch wirken bei manchem Fernsehgottesdienst die Mitwirkenden, inklusive Gemeinde, wie Schauspieler. Authentischer mag da die Vielstimmigkeit des gemeinsamen Gebets in einer Videokonferenz sein oder die aktuellen und persönlichen Worte eines Seelsorgers, der seine nur online existierende Gemeinde gut kennt.

Während es bereits klassisch ekklesiologisch die Unterscheidung zwischen Parochialgemeinden und Personalgemeinden gibt, sollte der Schritt zu einer Virtual- oder Digitalgemeinde nicht allzu schwer sein. Bei liturgischen Fragen gibt es allerdings immer noch viel Klärungsbedarf. Wann kann eine digitale Zusammenschaltung – wie auch immer sie technisch realisiert wird – Gottesdienst genannt werden? Wie können in einer geistlichen Notsituation (wann ist das gegeben?) die Sakramente verwaltet werden? Wie entscheidend ist der Gabe-Charakter, ein reales Empfangen von einem Gegenüber? Wie wichtig ist ein zeitgleich zugesprochenes Wort und welche Art der Öffentlichkeit braucht es? Die GEKE wird die Fragen zum Abendmahl, die in den Zeiten des Lockdowns in vielen europäischen Ländern intensiv diskutiert wurden, in einem Studienprozess bearbeiten.

Bei Verkündigung im digitalen Raum geht es immer auch um Mission – mitunter ziemlich erfolgreiche – und die entsprechenden Fragen sind alles andere als neu, etwa dass die Sprache der Zielgruppe angepasst werden muss. „Wie kann man gemeinsam Kirche bleiben?“ stellt sich nicht nur im Blick auf neue Gemeindeformen, sondern auch auf die technischen Möglichkeiten bzw. die Bereitschaft der Mitglieder, neue Formen zu akzeptieren. In der Online-Konsultation von ZETO und GEKE wurden daher wiederholt hybride Formen empfohlen, wie sie die Evangelischen Kirche A.B. in Rumänien erfolgreich durchgeführt hat, die eine physisch anwesende sowie eine virtuell zugeschaltete Gemeinde zusammenbringen, wobei auch die zugeschaltete Gemeinde z.B. im Gebet (Chats), aktiv teilnehmen kann. Beidem gleichzeitig gerecht zu werden ist wohl die Kunst, die Pfarrerinnen und Pfarrer künftig lernen müssen. Von „digitaler Residenzpflicht“ ist hier die Rede, außerdem von „Code of Conduct zum Auftritt in den Social Media“. Daher sind auch Kirchenleitungen gefragt, kirchliche Angebote zu überblicken, zu koordinieren, vor allem aber auch zur Professionalisierung beizutragen.

Zurück zu Ostern: Erinnern die leeren Kirchen nicht auch an das leere Grab? Der Engel erinnerte die Suchenden, die ungläubig in die Leere blickten, daran, den Leib Christi nicht bei den Toten, sondern lebendig und an anderem Ort zu suchen. Die Worte „gehet aber hin … da werdet ihr ihn finden“ gelten also vielleicht auch uns auf der Suche nach der Kirche im digitalen Raum.

Oliver Engelhardt