Conferință Internațională la München: Teologia Ortodoxă în contextul european

1862
Cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la formarea României Mari și a 25 de ani de la trecerea la cele veșnice a Părintelui Prof. Dumitru Stăniloae, Facultatea de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității „Ludwig Maximilian” din München organizează în perioada 22-23 noiembrie 2018 o conferință internațională, care se va desfășura în cadrul universității, situate pe Geschwister-Scholl-Platz 1. 
Tema conferinței este: Orthodoxe Theologie im europäischen Kontext. Der Beitrag der rumänischen Orthodoxie zur christlichen Identität Europas und zum innerchristlichen Dialog.
Alături de profesori români și străini, preocupați de teologia și spiritualitatea românească, la conferință vor participa și Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul Germaniei, Europei Centrale și de Nord alături de Preasfințitul Părinte Sofian Brașoveanul.