Geneva și întreaga alianță a bisericilor mondiale se află în 2018 sub semnul aniversării. Se celebrează 70 de ani de la înființarea Consiliului Mondial al Bisericilor, un organism ce reunește biserici și denominațiuni din peste 120 de țări și teritorii din întreaga lume, reprezentând peste 560 de milioane de creștini, inclusiv majoritatea bisericilor ortodoxe din lume, zeci de biserici anglicane, baptiste, luterane, metodiste și reformate, precum și multe alte biserici unite și independente. La acest jubileu, am considerat că este oportun să aflăm ce înseamnă ecumenismul astăzi, care sunt reușitele, dar și eșecurile în cei 70 de ani de activitate și spre ce provocări este chemat să răspundă în anii ce urmează.
Pentru aceasta am avut onoare de a sta de vorbă cu Profesorul și cercetătorul biblic Petros Vassiliadis, de la Universitatea „Aristotel” din Salonic. În continuare puteți lectura cea de-a doua parte a acestui interviu, care face trimitere la felul în care ecumenismul ar putea răspunde unor provocări majore ale modernității, cum ar fi homosexualitatea, dar și referire cu privire la misiunea teologiei și a teologului astăzi.
Alexandra Andereș: Mă întreb în ce mod ecumenismul este capabil să răspundă provocărilor modernității, cum ar fi homosexualitatea, de exemplu …
Petros Vassiliadis: Corect! Aceasta este una din problemele primare ale Teologiei, care va ocupa cel de-al treilea mileniu, mai ales cel ortodox. Mitropolitul Kallistos (Ware), un mare teolog al Bisericii noastre vorbea la un moment dat despre faptul că în secolul al XX-lea, accentul s-a pus pe eclesiologie; și a fost destul de interesant să aflăm care este identitatea noastră eclesială, pentru că au existat și alte denominațiuni care aveau idei diferite în legătură cu ceea ce este Biserica. Eu personal am adăugat și un alt aspect. În primul mileniu, timp de 10 secole, Biserica s-a ocupat doar de Hristologie. Pneumatologia chiar a fost, să spunem, foarte marginală în gândire. A fost afirmat doar statutul egal al Duhului Sfânt în teologia trinitară, însă principala problemă, chiar în așa-zisa luptă pentru icoane, în așa zisa controversă iconoclastă, era despre Iisus Hristos. Astfel, Hristologia a acoperit toate preocupările teologice ale primului mileniu. În secolul al XX-lea, din fericire am ajuns la un alt lucru, care a fost trăit în Biserică, experimentat, dar nu elaborat din punct de vedere teologic. Deci, am învățat multe și am stabilit, să zicem, o ecleziologie autentică: Ecleziologia euharistică acum, de perspectivă ortodoxă, a fost acceptată pe scară largă, în special în dialogul dintre catolici și ortodocși, criteriul de bază fiind ecleziologia euharistică.
În ceea ce privește secolul XXI, Mitropolitul Kallistos a declarat că acesta va ridica în special probleme de antropologie.
Antropologia însemnând felul în care putem, din tradiția noastră, să explicăm ce este o persoană umană, în contextul în care există idei contradictorii legate de definirea ei. În multe scrieri patristice, găsim doar dimensiunea spirituală, așa-numita dimensiune materială a umanității, mai ales după dogma de la Calcedon, care spune că persoana lui Hristos era în același timp fire umană și fire Divină. Nu numai divină, nu numai umană, ci amândouă împreună. Așadar, se cuvine să elaborăm întrebarea antropologică. Acum ne ocupăm de această discuție antropologică, desigur, pe lângă aceea a locului femeilor în Biserică. Sunt femeile inferioare bărbaților? Potrivit Teologiei creștin ortodoxe, ele nu sunt. Ambii sunt egali. Atunci ne punem întrebarea, de ce nu au roluri egale? Ei bine, vedem că în Noul Testament, Maria Magdalena a avut un rol de conducere. Febe (Romani 16: 1), diaconița din Corint a trecut dincolo de așa-numitul rol al diaconițelor de mai târziu, având un rol de conducere. Teologia Maicii Domnului este de asemenea dincolo de toți oamenii, dincolo de lucrurile celeste, ceea ce este recunoscut în fiecare Liturghie în care spunem Axion Estin os alithos. Aceste lucruri au consecințele lor, dar există în plus și alte probleme, le putem spune neajunsuri ale ființei umane, una dintre ele fiind desigur homosexualitatea. Cum vor fi tratate acestea în Biserică și în Societate? Ei bine, acest lucru va dura mult timp. Am scris ceva despre homosexualitate și am descoperit că dialogul dintre Modernitate și Creștinism, în special la evanghelicii tradiționali occidentali, se referă la obiceiurile culturale: aceasta este tradiția noastră, așa ne-am ocupat de aceste probleme și nu dorim nicio altă schimbare. Pastoral, trebuie să îi ajutăm pe toți ceilalți oameni. Indiferent de problemele cu care se confruntă. Deși nu avem o definiție a normalității, acesta fiind încă un subiect care trebuie discutat, trebuie să ne ocupăm de toți cei care au nevoie de o îngrijire pastorală. Aceste lucruri se impun a fi examinate din punct de vedere teologic, iar până acum nu am făcut cercetarea și elaborarea temeinică. Aceasta va fi o problemă care va fi dezbătută pentru o lungă perioadă de timp. Este nevoie să discutăm despre asta.
Este foarte important să notăm aici, în acest moment, că Bisericile noastre consideră actualmente familia într-o situație problematică, ce necesită atenția noastră și readucerea ei la valorile morale firești, o chestiune care trebuie respectată de societate. Deși există un sentiment religios în creștere printre gânditorii moderni, oamenii societății în care trăim spun că: nu avem nevoie de familii, pe când chiar și homosexualii, se luptă nu numai pentru propria lor acceptare în societate, ceea ce este logic, dar se luptă să aibă o căsătorie, care nu este evident o căsătorie adecvată, ci este ceva diferit. Poate fi uniune, poate fi orice doresc ei, așa că încearcă să integreze acest lucru în valorile tradiționale ale familiei. Este o situație despre care se va discuta și trebuie discutat din punct de vedere teologic, deoarece este important pentru mărturisirea noastră ortodoxă și creștină. Nu putem spune că suntem împotrivă, că nu vom discuta. Pentru că în acest fel ei câștigă jocul, conving oamenii simpli cu ideologia lor iar noi rămânem în afara jocului. De aceea, teologia este importantă și viziunea mea, să zicem, odată cu acest curs postuniversitar pe care îl desfășor acum va încerca să se ocupe de toate acestea, rămânând devotat Bibliei și Tradiției Ortodoxe și în consultare și în dialog cu oamenii de alte tradiții și confesiuni.
AA: Avem o concluzie referitoare la homosexualitate? Este o problemă spirituală, este o boală? Întotdeauna mă gândesc la ceea ce spune Apostolul Pavel în Romani despre homosexualitate și despre rădăcinile sale spirituale ….
PV: Voi da un răspuns foarte radical. Conform tradiției noastre canonice, ori de câte ori este stipulat un canon, ei încearcă să găsească ceva în spusele Mântuitorului Iisus Hristos. Dacă nu găsesc, ei merg la apostoli, merg la Sfântul Pavel și, dacă nu există nici o referință specifică de urmat, ei încearcă să explice teologic. În Occident, problema homosexualității a fost discutată doar cu primul capitol al Epistolei către Romani, al cărui atac, de altfel, din ce am analizat și mi-am dat seama, nu era împotriva homosexualilor, ci împotriva societății păgâne, care a lăudat Creația și nu Creatorul. Și pentru că homosexualitatea era una dintre practicile societății păgâne, ea a fost inclusă în acest text. Dar să lăsăm toate astea și să vedem ce a spus Hristos. Iisus a spus că există trei tipuri de fameni: cei care s-au născut așa – El nu îi condamnă pe aceia, pentru că s-au născut în acest fel, ceilalți sunt aceia care au devenit ei înșiși eunuci. Și a treia categorie, pe care El îi laudă, sunt cei care au fost așa pentru Împărăția lui Dumnezeu. Deci, El nu îi condamnă. Nu putem spune că Dumnezeu a greșit în creație și că El a făcut acest lucru, nu putem spune nici chiar că aceasta este o boală. Este o situație vis-a-vis de care Iisus Hristos a fost neutru. El a lăudat totuși dimensiunea spirituală a ființei și celibatul fără vreun contact sexual pentru continuarea creației, de dragul Împărăției lui Dumnezeu. Deci, există o mulțime de aspecte care trebuie discutate, mai întâi de natură biblică, apoi patristică și nu doar să rămânem la ceea ce ne spune tradiția noastră foarte veche.
AA: Vorbind despre aceste probleme actuale ale societății, cum ar trebui să fie un teolog astăzi? Ce limbaj ar trebui să adopte pentru a reuși să ajungă la sufletul oamenilor, să insufle valorile spirituale?
PV: Când mă gândesc la rolul teologiei, întotdeauna ajung la ceea ce a fost considerată drept Magna Cartea a Bibliei și a creștinismului. Acesta este așa-numitul capitol 25 al Evangheliei lui Matei, despre Judecata finală. Acolo este explicat în mod extraordinar faptul că teologia, adică doctrinele, nu joacă un rol decisiv pentru mântuirea noastră, ci felul în care ne comportăm cu semenii noștri, cu frații și surorile noastre. Suntem judecați sau vom fi judecați nu din cauza viziunilor credinței noastre, ortodoxe sau creștine. Altfel ce s-ar întâmpla cu ceilalți? Ei vor fi judecați după modul în care s-au comportat față de ceilalți oameni. Așadar, teologii trebuie să dea în primul rând un răspuns eficient semenilor din experiența lor, din experiența euharistică, o experiență pe care o reînnoim în fiecare duminică, reprezentând aproape o parte din Împărăția Ideală, în care vom intra sau sperăm să intrăm. Așadar ei trebuie să iasă în exterior și să dea o explicație, să ofere ocazia discuțiilor pe baza acestei experiențe. De aceea, dialogul este foarte important. Nu putem respinge nici măcar ideile cele mai rele care au existat în societate. Trebuie să ascultăm în mod constant care este problema și să ne gândim cum putem să o rezolvăm și ce sfat le putem da tuturor, conform lui Hristos și conform Evangheliei Sale. Acesta este rolul Teologiei. Rolul Teologiei este întotdeauna critic, autocritic, chiar și pentru instituțiile noastre, am spus că Teologia este conștiința profetică a Bisericii.
Dacă nu există nici o teologie, Biserica poate deveni, să zicem, o instituție inutilă a acestei lumi. Pe de altă parte, dacă teologia este disociată de Biserica stabilită, ea poate deveni o ideologie.
Deci, noi credem că Iisus este Calea și Adevărul. Așadar, dacă aceasta este înțelegerea noastră despre ceea ce este Adevărul, trebuie să ne raportam în mod corect. Chiar și în universități, profesorii de teologie au o sarcina triplă, mai întâi față de propria Biserică, și anume: să găsească calea potrivită de a sfătui biserica să devină credincioasă Evangheliei lui Hristos. În al doilea rând, o provocare pentru mediul academic este încercarea de a se ocupa de probleme care nu au existat anterior, cum ar fi bioetica, de exemplu. În al treilea rând, teologia trebuie să aibă un cuvânt de spus în acest dialog în comunitate și cu cei din afara comunității, cu societatea în general. Aceasta este viziunea mea despre ceea ce ar trebui să fie Teologia.
AA: Care este, din punctul dumneavoastră de vedere, nivelul cercetării teologice astăzi?
PV: În comparație cu ceea aveam, să zicem, cu 50 de ani în urmă, am înregistrat un progres enorm. Pe de altă parte, din cauza unor rezerve ale Bisericii stabilite față de orice nouă cercetare, orice nouă dezvoltare, impactul Teologiei asupra vieții Bisericii nu este la fel de bun ca în perioada epocii de aur. Sfinții Părinți, de exemplu, chiar dacă erau diaconi, precum Sfântul Atanasie sau Episcopi sau orice altceva, erau în primul rând teologi. Nu exista altă cale spre Teologie. Ei erau oameni cu o înaltă educație și datorită dezvoltării acestei teologii de înaltă educație a fost dogmatizată teologia trinitară cu toate consecințele acestei înțelegeri. Dar la vremea aceea Teologia influențase viața Bisericii. În zilele noastre, după o lungă perioadă de, să spunem, atitudine de rezervă pe care am fost nevoiți să o avem din cauza: ocupației otomane, comunismului și așa mai departe, nu a existat suficientă pregătire din partea Bisericii stabilite pentru a asculta ce spune teologia pură și autentică. Deci acum, în prezent, înregistrăm o mare dezvoltare. Chiar și acum 30 de ani puteai găsi una, două sau trei periodice teologice. Acum, ele sunt egale în valoare cu jurnalele teologice care există în Occident. Și, în plus, contribuim la periodicele occidentale, care au un impact important în dezvoltarea Teologiei. Deci, părerea mea este că Teologia este pe drumul cel bun. Avem nevoie cel puțin de Teologie pentru a depăși așa-numita înclinație politică a unora dintre Bisericile noastre. Pentru că suntem Biserici Autocefale, aproape Biserici Naționale, ceea ce nu reprezintă modul tradițional de înțelegere a identității Bisericii, dar, datorită modernității, au fost create națiunile și unitatea dintre Bisericile Ortodoxe a fost distrusă. Și acum avem autocefalie, biserici aproape independente și uneori aceste Biserici sunt influențate sau controlate de motivații politice. Ei bine, trebuie să punem din nou Teologia dincolo de deciziile și pozițiile noastre politice.
AA: În finalul întâlnirii, aș vrea să ne întoarcem puțin în timp, poate în urmă cu aproximativ 50 de ani și să vă întreb: ca adolescent, la acea vârstă, care au fost gândurile voastre când ați ales să urmați Teologia, această cale de a sluji lui Dumnezeu ….
PV: În țara mea, în Grecia, cu aproape 50 de ani în urmă, am fost atât de impresionat de așa-numita Teologie Academică Contemporană, încât am decis să urmez baza credinței noastre și să devin un cercetător care să trăiască și să studieze Noul Testament, lucru pe care l-am și realizat. După aproximativ 10 ani, am decis să îmi îndrept atenția și asupra domeniilor teologiei prezentului. Prin această Teologie a prezentului eu văd o înțelegere autentică a Liturghiei. Teologia Liturgică asupra căreia mi-am concentrat atenția se referă la semnificația Liturghiei, un subiect important pentru mine și pentru îmbunătățirea mea ca teolog. Al doilea aspect important pentru mine a fost dialogul ecumenic, pentru că am realizat într-o anumită etapă că nu ar trebui să fiu atât de arogant să spun că eu am poziția corectă, că dogma bisericii mele datează de multe secole și este cea dreaptă, ci am hotărât să ascult și ceea ce au alții de spus. Și am învățat foarte mult din propria lor experiență, bineînțeles că am indicat deficitul pozițiilor lor eclesiologice deosebite, dar am aflat cu această ocazie cât de importantă este Evanghelia lui Hristos, întrucât toată Teologia Biblică și Dogmatică a fost realizată pe baza interpretării Bibliei. În al doilea rând, după o lungă perioadă de luptă dintre ortodocși și mai ales protestanți, și, pe de altă parte, catolici, mi-am dat seama că Biblia nu este moștenirea lor, este moștenirea noastră și dacă așezăm Biblia pe Sfânta Masă, o punem pe locul cel mai venerat în Liturghia noastră, așa că Biblia este importantă. Acest lucru l-am învățat de la ceilalți. Și, de asemenea, am învățat din poziția romano-catolică, împotriva căreia am fost foarte mulți ani, importanța ecleziologiei lor. În comparație cu Biserica Catolică, ortodocșii s-au împărțit în aproape 14 sau mai multe Biserici complet independente, deși credem că avem aceeași credință. Ok, avem aceeași credință, dar expresia noastră nu este unită și chiar primatul, care este în dialogul nostru între catolici, trebuie să recunoaștem că este mai autentic eclesiologic decât diviziunea pe care o găsim în Bisericile noastre. Deși în tradiția noastră există un primat, diptic cu rangul de prim, al doilea, al treilea și negăm, bineînțeles, primatul jurisdicției, acesta trebuie să rămână independent în administrație, lucru care este foarte important pentru viața Bisericii. Dar acestea trebuie să conducă la transformarea tuturor Bisericilor într-una Sfântă, Sobornicească și Apostolică. Aceasta este rugăciunea mea.
AA: Vor deveni într-o zi?
PV: Cred că am început să fim. Știu, așa cum am spus, din motive politice, există opinii diferite, dar prin dialog sunt sigur că vom reuși să readucem Biserica noastră la modul autentic pe care l-a experimentat în primul mileniu.
AA: Care ar fi sfatul dumneavoastră pentru cei care vor să urmeze astăzi Teologia?
PV: După cum am spus, din păcate, teologia noastră a fost fragmentată în specializări specifice și, uneori, am pierdut esența Teologiei. Teologia Dogmatică se ocupă numai de dezvoltarea dogmelor, istoricii se ocupă numai de istoria bisericii. Din experiența mea și într-un mod foarte riscant și pentru mine providențial, am încercat să depășesc fragmentarea teologiei, iar sfatul meu ar fi cel puțin să ascultați concluziile tuturor specialităților teologice și în acest fel să ajutați viața Bisericii. Un alt sfat ar veni din partea Bisericii mele, unde am încercat și cred că am reușit, într-un anume fel, să încep o reînnoire liturgică, să fiu credincios tradiției liturgice. Să nu rămânem la stagnarea pe care am învățat-o de la mamele noastre, de la bunicile noastre și așa mai departe. Dar când ne întoarcem la texte, la documente, ne dăm seama că există o tradiție teologică mult mai bogată în trăirea noastră, în primul rând în adunarea euharistică.
AA Vă mulțumesc foarte mult!
PV: Și eu vă mulțumesc și mă simt puțin obligat să spun că admir foarte mult progresul în teologia românească și în Biserica Română. Pentru mine, Biserica Română a fost întotdeauna un pionier, atât în dialogul ecumenic, în comparație cu celelalte Biserici Autocefale, cu excepția Patriarhiei Ecumenice desigur, dar este o Biserică puternică, o Biserică bine pregătită din punct de vedere teologic și mă simt un pic privilegiat să fi fost în vreun fel legat de marii teologi români.
AA: Astăzi, privilegiul a fost al meu.
