„Orașul-deșert”: lectură pentru contemporani

480

Editura Trinitas a Patriarhiei Române ne propune spre lecturare volumul „Orașul-deșert- Reflecții citadine despre Părinții pustiei” apărut recent sub semnătura publicistului Paul Siladi, doctor în Teologie Ortodoxă al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.

Volumul desfășurat pe 390 de pagini constituie pentru contemporanii cititori, indiferent de confesiunea religioasă de care aparțin, un adevărat dar de reconciliere cu ei înșiși, pe care autorul îl oferă prin meditațiile pline de sens, trecute prin filtrul bătucit al unui ucenic care caută răspunsuri.  Cartea poate constitui de asemenea, un bun însoțitor în educația studenților teologi, asupra căreia Paul Siladi își îndreaptă atenția prin cursurile pe care le predă în calitate de cadru didactic asociat la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.

Caracterizată printr-o simplitate profundă, cartea de față este constituită dintr-o sumă de meditații ale autorului, scrise în limbaj contemporan și pornite din poveștile pline de savoare dar uneori greu de înțeles ale Patericului. De aceea, pentru a fi de folos și „orășeanului”, Paul Siladi a intuit că istorisirile necesită o reinterpretare, întrucât, „pentru cititorul contemporan al Patericului, este dificilă „apropierea învățăturii monahilor de secol IV de duhul vremii noastre”, lipsit de exigență, în care sensul cuvântului „pogorământ” se pierde, transformându-se din excepție în regulă. Dar, o „asemenea reinterpretare (sau lectură) este imposibilă fără povățuirea Duhului Sfânt. În afara Lui sunt doar aproximări”, spune chiar autorul, despre a cărui scriere știm că se înscrie în acest fericit mod inspirat, prin finețea cu care intuiește lumini și nuanțe în învățăturile Părinților Pustiei, categorisindu-le pe teme bine alese și îndreptate țintit pe nevoile „omului de oraș”. Pe acestea le întrepătrunde în explicațiile lui cu învățături scripturistice, care înțelegem că îi sunt temelie proprie și constituie totodată sursa de învățătură a bătrânilor. În acest fel, începând cu Avva Antonie și sfârșind cu Avva Ilie, reflecțiile adresate citadinilor le sunt acestora un sprijin în căutarea răspunsurilor referitoare la cunoaștere, duhovnicie, curaj, smerenie, judecata lui Dumnezeu, sau, poate cel mai important, discernământ. De pildă, despre cea din urmă virtute, a dreptei socoteli, Avva Antonie spune: „îți poți topi trupul în asceză și totuși să rămâi departe de Dumnezeu în lipsa discernământului”. Această concluzie scandaloasă și ambiguă prin care Avva Antonie pune în opoziție discernământul cu asceza are rolul, spune Siladi, de a-i evidenția celui dintâi importanța. Asceza poate face rău, atunci când nu se realizează cu măsură și când nu aduce echilibru. Iar „pe plan duhovnicesc, echilibrul nu este niciodată media extremelor. A avea discernământ nu înseamnă a fi echidistant”, explică autorul. „Echilibrul duhovnicesc este o valoare obiectivă și personală, una care poate fi identificată abia în relație”, iar prin această afirmație, Paul Siladi ne aduce în punctul indispensabil și sensibil al  relației cu aproapele, pe care Mântuitorul ne-a dat poruncit clar: să-l iubim ca pe noi înșine, întrucât „temelia este aproapele”, spune Ioan cel Pitic, „pe care trebuie să-l câștig și să-l țin de folos mai întâi”.

După ce a parcus Patericul Egiptean de nenumărate ori, Paul Siladi redă în volumul de față, într-o formă extrem de plăcut lecturabilă, spicuirile de esență ale 31 de părinți ai pustiei, în care reușește să surprindă psihologia din spatele bătrânilor înțelepți și să zugrăvească succint dar cu succes portretul și caracteristicile fiecărui Avvă. Lectura volumului poate fi de sine stătătoare sau, și mai bine, adusă în completarea Patericului Egiptean pentru o privire mai amplă și cuprinzătoare. Însă, dacă ne rezumăm doar la lectura „Orașului-deșert”, avem la finalul cărții senzația de a fi dialogat cu niște cunoscuți și familiari ai noștri, pe care, conform stilului dialogic caracteristic Patericului, „i-am întrebat”, iar „ei au zis”. Putem înțelege de pildă mai bine învățătura Avvei Antonie, cunoscând din paginile cărții că a fost un monah „curajos și curios”, „tentat să depășească granițele trasate oamenilor”. Ori asta este ceea ce și omul, indiferent de epoca în care trăiește, este tentat să facă până la aflarea sensului său și după aceea. Ne-am putea întreba cu ce ne poate fi nouă de folos o colecție de scrieri care, deși sunt considerate următoarele după Biblie, ele au fost utilizate în special în mediile călugărești din Orient și Occident? Ei bine, deși „lumea monahilor în particular și lumea creștinilor în general, funcționează după alte reguli decât cele ale veacului acestuia, folosul stă în faptul că atât în secolul IV, cât și acum, în lupta pentru autodepășire și împlinire, omul s-a lovit de aceleași nelămuriri și ziduri interioare. Din învățătura Părinților Pustiei înțelegi că „nu ți se cere să te descurci cu orice chip, în orice împrejurare. Nu ți se pretinde impostura. Nu se vrea de la tine să mimezi înțelepciunea sau adâncimea spirituală. Trebuie mai degrabă să fii realist, să îți recunoști limitele și să ți le asumi”. E nevoie să fie altfel în zilele noastre? Nicidecum! Ci exact așa cum, foarte bine, subliniază Paul Siladi, „smerenia nu este altceva decât asumarea conștientă a propriei realități (p.44) și o formă de luciditate duhovnicească (p.21).

Conexiunile însă nu se opresc aici, și ca un arc peste timp, Paul Siladi îi găsește atât pe bătrânii pustiei, cât și pe contemporani, marcați de ideea de singurătate. Dacă la cei dintâi vorbim mai mult despre singuraticii care căutau izolarea pentru a auzi glasul lui Dumnezeu, la cei din urmă singurătatea reprezintă drama de a fi locuitorul „unui pustiu, al unui oraș în care te prăbușești de singurătate; te sufoci izolat în mijlocul aglomerației […] împrejurul unor oameni grăbiți, de care nu te leagă nimic și cu care nu poți avea relații adânci”. Folosul lecturii stă tocmai aici, în a ne ajuta să extragem din singurătatea Părinților pustiei modalitatea prin care putem îndrepta drama singurătății în însingurarea alături de Dumnezeu, pentru dobândirea sensului, liniștii și comuniunii.  

 

Autor: Alexandra Andereș