Semestrul Ecumenic va debuta luni, 4 martie 2019, la Centrul de Cercetare Ecumenică din Sibiu. Doisprezece tineri din Austria, Germania și Elveția vor lua parte în acest an la experiența dedicată în special studenților străini care timp de un semestru au ocazia de a descoperi aici Ortodoxia și tradițiile Bisericii de Răsărit, dar nu numai, și de a purta un dialog ecumenic util dezvoltării cunoștințelor religioase și relațiilor inter-confesionale, într-o epocă ce necesită tot mai mult unitatea creștină pentru a face față provocărilor moderne.
Toate acestea au loc într-un oraș puternic animat de ecumenism, datorită prezenței și relaționării armonioase a mai multor confesiuni religioase, legate de un spațiu comun și o istorie plină de evenimente, cum rar întâlnim în altă parte. Evenimentul este astfel pregătit pentru a le asigura acestora întâlniri cu diferiți profesori, prilejul de a participa la foarte multe activități frumoase și ocazii nemaipomenite de a-și îmbogăți cultura.
Semestrul Ecumenic cuprinde cursuri și seminarii teoretice, în cadrul cărora studenții participanți au ocazia de a învăța de la specialiști și profesori de teologie, noțiuni de dogmatică, istorie bisericească, misiune și ecumenism sau ecleziologie. Periodic, alături de cursurile de zi cu zi, au loc și prelegeri susținute de invitați speciali, pe anumite teme de actualitate sau de mare interes pentru studenți. Între personalitățile care au răspuns în acest an invitației de a participa la Semestrul Ecumenic se numără: Prof. Martin Tamcke de la Universitatea Göttingen, Prof. Dietmar Schon de la Universitatea Regensburg, Teresa Leonhard, Leena Peltomaa și alții.
Pe lângă aceste evenimente de natură teoretică, studenții participă la viața liturgică a diferitelor biserici din Sibiu, la activități interactive de pictură bisericească, de pildă, în cadrul cărora au ocazia, asistați de specialiști, să picteze o icoană sau să învețe practici de restaurare în muzeu.
Trăim într-o lume în care oamenii vin în contact deseori cu persoane de altă confesiune, din diferite țări, noi nefiind obișnuiți să relaționăm cu acești oameni diferiți. Iar cea mai bună posibilitate de a-l accepta pe celălalt este de a trăi alături de el, de a învăța împreună, de a fi împreună. Ei bine, Semestrul Ecumenic oferă exact acest lucru, oferă aceste câteva luni, în care participanții au ocazia extraordinară de a studia alături de persoane de alte confesiuni, despre aceste confesiuni diferite și de a face împreună multe lucruri frumoase, a declarat părintele Alexandru Ioniță, cercetător în cadrul Centrului de Cercetare Ecumenică din Sibiu și coordonatorul Semestrului Ecumenic.
Din cele patru luni petrecute la Sibiu, nu vor lipsi nici excursiile, numeroase și care mai de care mai interesante. Studenții vor avea ocazia de a vizita mănăstiri de diferite confesiuni, în special ortodoxe, cetăți fortificate, orașe semnificative ale țării și de a intra în legătură cu reprezentanții principalelor confesiuni religioase din Sibiu.
Cea de-a cincea ediție a Semestrului Ecumenic arată felul pozitiv de receptivitate al evenimentului, prin premiera de anul acesta a numărului mare de participanți, ca semn de apreciere venit din partea universităților din spațiul de limbă germană. Ediția 2019 aduce cu sine și câteva noutăți în programul activităților. Astfel, participanții vor avea ocazia în aceste patru luni de a urma și un curs de limba română și unul de teologie-filosofie.
Deschiderea oficială a Semestrului Ecumenic va avea loc luni, 4 martie, începând cu ora 9:00, la Centrul de Cercetare Ecumenică din Sibiu (Str. Mitropoliei, Nr.30). Programul zilei va cuprinde cuvântul de bun venit adresat participanților din partea organizatorilor, prezentarea principalelor evenimente din cadrul semestrului, o vizită la Muzeul de Istorie Protestantă și o prelegere susținută de Heidrun König pe tema Sfinți ascunși. Urmele lor în patrimoniul Bisericii Evanghelice.