Muzică și imnografie în context ecumenic

649

Invitație la volum: Muzica si imnografie în context ecumenic

Seria Studia Oecumenica 12, Presa Universitară Clujeană, 2017

Studii de specialitate încearcă să ne convingă în ultimele decenii de faptul că muzica este un limbaj spiritual universal. Fiinţa umană cântă şi face poezie pentru a exprima trăiri de nedescris într-un limbaj discursiv. Realităţile surprinse de poezie şi muzică ar fi dincolo de ceea ce putem cuprinde în dogme şi definiţii, de aceea eforturile ecumenice din ultimul timp au mizat mult pe întâlnirea liturgică, pe cântarea comună, pe găsirea unui repertoriu comun interconfesional. Dacă s-au făcut paşi importanţi în această direcţie între catolici şi evanghelici, încât există cărţi de cântece comune, sau locuri precum Taizé, vorbindu-se despre o adevărată „singing Oikumene”, se pare că mai greu se poate găsi un repertoriu comun cu lumea sonoră ortodoxă.

În volumul propus dorim să ne îndreptăm atenţia în mod special asupra diferenţelor dintre muzica bisericească occidentală, de cele mai multe ori polifonică şi instrumentală, şi cea ortodoxă de maieră bizantină, monodică şi exclusiv vocală.

În acest sens, lansăm următoarele întrebări, care pot fi impulsuri pentru autorii acestui număr: se poate face o ierarhizare a manierelor de exprimare prin muzică în creştinism? Cât de mult trebuie ţinut la formă pentru a păstra spiritul? Există diferenţe fundamentale sau numai culturale? Există o muzică specifică unei confesiuni? Dacă textele liturgice se pot traduce fără probleme, se poate cânta în manieră bizantină în mijlocul unei culturi occidentale şi invers? Care sunt implicaţiile acestui fenomen? Se poate continua cu interpretarea unor imne vechi de secole într-o lume post-modernă? Dacă pentru gustarea unor imne venerabile este nevoie de o anumită educaţie, cum se raportează cei care susţin muzica tradiţională în Biserică faţă de ideea de misiune?

Așteptăm contribuțiile dumneavoastră până la data: 1. Septembrie 2017

Email: Alexandru Ioniță, alexandru.ionita@ulbsibiu.ro

Centrul de Cerecetare Ecumenică, ULBS

 

DISTRIBUIȚI