În perioada 3-5 iunie, Universitatea Fordham din New York va găzdui Conferința Trienală Petterson, la inițiativa Centrului de Studii Creștin Ortodoxe.
Tema conferinței de anul acesta, „Faith, Reason, Theosis” va fi abordată din perspectivă ortodoxă, catolică și protestantă. Între vorbitorii din acest an se numără David Bentley Hart și Jean Porter de la Universitatea Notre Dame, Rowan Williams de la Universitatea Cambridge, Peter Bouteneff de la Seminarul Teologic Ortodox „Sf. Vladimir” din New York sau Stephen J. Davis de la Universitatea Yale. Întreaga listă a seminariilor care vor avea loc și a participanților se găsește aici. Există mulți care consider că rațiunea și îndumnezeirea se exclud reciproc din punct de vedere teologic, marcând diferența dintre creștinismul „occidental” și cel „estic”. Dar relația dintre cele două este mult mai complexă decât se presupune adesea, consideră organizatorii conferinței care au lansat apelul acestui dialog ecumenic.
Centrul de Studii Creștine Ortodoxe de la Universitatea Fordham reunește numeroase culturi, tradiții religioase și discipline academice pentru a promova cunoașterea creștinismului ortodox. În relația sa cu romano-catolicismul prin tradiția iezuită a Universității Fordham, precum și prin amplasarea sa în New York City, Centrul de Studii Creștine Ortodoxe se angajeze în discuții ecumenice și în promovarea unității creștine.
Centrul sprijină acordarea de burse și sprijină comunitatea intelectuală prin inițiative ample, între care se numără: bursele de cercetare susținute de Fundația Națională pentru Umanități (NEH), Conferința trienală Patterson privind dialogul ortodox/catolic, prelegerea anuală privind Ortodoxia în America și un curs în studii creștine ortodoxe.
Centrul oferă, de asemenea, mai multe posibilități de publicare academică, între care amintim Jurnalul de studii creștine ortodoxe, seria de cărți creștine ortodoxe și gândire contemporană, precum și seria de cărți arabice creștine.
Centrul de Studii Creștine Ortodoxe din cadrul Universității Fordham colaborează îndeaproape cu Departamentul de Teologie și cu Centrul pentru Studii Medievale pentru a oferi o abordare interdisciplinară studiului creștinismului ortodox. Centrul colaborează la nivel național și internațional în cadrul parteneriatelor instituționale cu Rețelele „Black Sea” de la Universitatea Columbia, Inițiativa Artelor Sacre a Seminarului Sf. Vladimir Ortodox și Academia de Studii Teologice din Volos.