Geneva și întreaga alianță a bisericilor mondiale se află în 2018 sub semnul aniversării. Se celebrează 70 de ani de la înființarea Consiliului Mondial al Bisericilor, un organism ce reunește biserici și denominațiuni din peste 120 de țări și teritorii din întreaga lume, reprezentând peste 560 de milioane de creștini, inclusiv majoritatea bisericilor ortodoxe din lume, zeci de biserici anglicane, baptiste, luterane, metodiste și reformate, precum și multe alte biserici unite și independente. La acest jubileu, am considerat că este oportun să aflăm ce înseamnă ecumenismul astăzi, care sunt reușitele, dar și eșecurile în cei 70 de ani de activitate și spre ce provocări este chemat să răspundă în anii ce urmează.
Pentru aceasta am avut marea onoare de a sta de vorbă cu Profesorul și cercetătorul biblic Petros Vassiliadis, de la Universitatea „Aristotel” din Salonic. În continuare puteți lectura prima parte a acestui interviu, care tratează în special subiectul ecumenismului, dar și o problemă extrem de controversată, aceea a locului pe care femeia îl ocupă în Biserică, în societatea modernă.
Alexandra Andereș (CCES): Stimate domnule Profesor Petros Vassiliadis, sunteți cu siguranță un exemplu pentru mulți savanți și teologi, grație rezultatelor remarcabile avute în calitate de cercetător biblic, actualmente profesor emerit al Departamentului de Teologie al Universității „Aristotel” din Salonic, Președinte al Centrului de Studii Ecumenice, Misiologice și de Mediu „Mitropolitul Panteleimon Papageorgiou“ și al Consiliului Mondial al Asociațiilor și Instituțiilor Teologice și Educatorilor, iar în trecut, ca profesor de Noul Testament al Universității din Salonic.
Prof. Petros Vassiliadis: În plus, acum mi-a fost atribuită această sarcina, foarte promițătoare și vizionară, de a crea un program post-universitar inter-ortodox, interjurisdicțional în cadrul Teologiei Ortodoxe Ecumenice. Deci, eforturile mele acum, după ce m-am retras din activitatea de cercetare de zi cu zi se concentrează pe această sarcină. Și acesta este motivul pentru care, odată cu venirea mea aici, în România, l-am vizitat pe Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, care, de altfel, s-a întâmplat să fie predecesorul meu la Institutul Ecumenic din Bossey, unde i-am urmat la catedră după ce Preafericirea Sa s-a întors în România. Un alt teolog român, părintele Ion Bria, de binecuvântată memorie, mi-a cerut să-l înlocuiesc la catedră timp de un an, lucru pe care l-am făcut cu o deosebită plăcere.
AA: Ce a însemnat pentru dumneavoastră colaborarea cu teologi români?
PV: Profesia mea academică este Teologia Biblică, în special Noul Testament. Dar la începutul carierei mele academice am fost norocos să fiu invitat la un Consiliu Mondial al Bisericilor care a avut loc în România. La acel moment, părintele Ion Bria era directorul studiilor ortodoxe din cadrul Comisiei privind Misiunea Mondială și Evanghelizarea și mi-a sugerat să mă implic și în Misiologie, la nivel ecumenic, desigur. Și de atunci am început să fiu într-o relație mai strânsă cu Teologia Ecumenică, cu importanța mărturiei Bisericii, de fapt mărturiei tradiției noastre bogate ortodoxe, ceea ce m-a făcut să merg puțin dincolo de așa-numita teologie fragmentată, care se ocupă cu un singur subiect unde încearcă să atingă întreaga perspectivă teologică. Bineînțeles că la început eram foarte dornic să apăr tradiția noastră ortodoxă, așa cum fac toți ortodocșii. Dar, treptat, mi-am dat seama că trebuie să învățăm și de la ceilalți și asta m-a făcut să fiu un ortodox mai autentic …
AA: Curios … (râde)
PV: … Și, în același timp, un teolog creștin.
AA: Pentru că am început astfel, aș dori să vă întreb ce înseamnă astăzi ecumenismul și care este misiunea sa principală, având în vedere că în acest an Consiliul Mondial al Bisericilor sărbătorește 70 de ani de existență?
PV: Acum, la sărbătorirea celei de-a 70-a aniversări de la înființarea Consiliului Mondial al Bisericilor și, în același timp, aflându-ne în așa-zisa perioadă postconciliară de primire a Sfântului și Marelui Sinod care a avut loc cu doi ani în urmă în Creta, expresie conciliară specială a Bisericii noastre, în care delegațiile românești au jucat un rol foarte important, lucru recunoscut de toți, așa-numita mișcare ecumenică, așa-numita înțelegere nouă a identității noastre creștine, a devenit foarte importantă din perspective diferite față de modul în care a fost exercitată, să zicem acum 70 de ani. În urmă cu 70 de ani, Mitropolitul pe care l-ați menționat și care dă numele Centrului de Studii Ecumenice pe care îl conduc, Mitropolitul Panteleimon, a reprezentat Ortodoxia pentru prima dată, singur, poate nu cu mulți alți ierarhi ortodocși, în această întâlnire cu non-ortodocșii, în care el a crezut cu putere. Dar au început o călătorie foarte lungă, dificilă, învățând și învățând moștenirea tradiției noastre care, după 70 de ani, a determinat înțelegerea ecumenismului, a Bisericii, a ecleziologiei, a misiunii astăzi. Și acest lucru a fost recunoscut. Părintele Ion Bria a fost cel care a prezentat conceptul de Liturghie după Liturghie. Acum acest termen a fost stabilit nu numai între ortodocși, ci între toți creștinii. Ei au înțeles importanța existenței primei experiențe euharistice și apoi, nepăstrând doar în interiorul Bisericii, importanța de a ieși în lume, în pace, pentru a proclama ceea ce au primit prin această experiență.
AA: Dialogul inter-religios ne ajută așadar, să ne identificăm mai mult cu propria noastră religie?
PV: Dialogul inter-religios este, să spunem, ultima etapă a misiunii noastre. Prin misiune, a nu se înțelege încreștinarea, sau propovăduirea făcută în termeni foarte agresivi. Adică modul în care a fost practicată misiunea, să zicem, acum 100 de ani, prin încercarea de a convinge și de a câștiga oameni de la o denominațiune religioasă la alta, de la o religie la alta.
După zeci de ani de discuții și cercetări în teologie și în misiune, am realizat că nu putem face misiune fără a avea o mărturie comună.
Deci, mărturia oferă o altă perspectivă mai spirituală asupra misiunii. Acesta a fost primul pas. Iar al doilea pas nu este din cauza, să spunem, situației politice, geografice prezente, sau a avansării islamului. Am realizat că trebuie să fim mărturisitorii credinței noastre cu oameni de credință ai altor tradiții vii, religii vii. Nu doar creștini, ci chiar alte religii. Nu este un dialog ecumenic care să ajungă la unitate: unitatea Bisericii sau unitatea dintre creștini. Dar este un dialog care ne va face să înțelegem importanța celuilalt. Semenul este extrem de important și găsim această idee în Noul Testament în modul în care Iisus Hristos a abordat oameni care erau din afară. El a fost sărbătorit și elogiat de Magi, de cei înțelepți, care erau de alte credințe, nu de evrei. Aceasta înseamnă că trebuie să ne apropiem și de ceilalți, indiferent de adevărul de credință, cu adevărat ortodox din perspectiva noastră.
AA: Mulți oameni sunt conservatori atunci când vine vorba de propria lor tradiție sau religie. Chiar dacă nu sunt creștini practicanți, privesc cu scepticism dialogul inter-religios. Așadar, ne putem păstra identitatea noastră religioasă și să fim uniți în dialog cu cei care vin din alte religii?
PV: Am aflat că așa-numita întâlnire inter-religioasă a avut loc acum 100 de ani, dar scopul a fost lupta împotriva secularismului. Sloganul din acea perioadă era „religiile unite împotriva nereligiei”. Nereligiosul a ieșit din așa-numitul Iluminism, în încercarea de a înlocui controlul religios în probleme sociale, înlocuindu-l cu știință sau prin logică, prin rațiune. La vremea aceea, creștinii din toată lumea considerau că trebuie să ajungem la un acord și cu necreștinii, dar adepți totuși ai altor religii, pentru a lupta împreună împotriva modernismului, a paradigmei moderne. Nu este cazul în zilele noastre. Noi, ca teologi, nu doar ortodocși, dar și ne-ortodocși, am ajuns la un consens în ceea ce privește lucrurile pozitive care ne unesc, și nu asupra lucrurilor rele care stau împotriva idealului religios. Deci, există o abordare diferită în zilele noastre și este foarte importantă din alte două motive. Actualmente, unul din rezultatele modernității este neglijarea mediului. Această libertate absolută, proclamată de modernitate, fără responsabilitate, este, așa cum a declarat Sfântul Mare Sinod din Creta, o pierdere de libertate. Toți cei care au bani pot controla și acumula bani pe spatele celor săraci, ai oamenilor marginali. Așadar, creștinii autentici trebuie să fie uniți nu pentru a reduce religiile la o singură structură, ci pentru a ajuta la depășirea acestor două deficite principale ale modernității. Una dintre ele este mediul înconjurător. Patriarhul Ecumenic care a fost pionier în acest domeniu, fiind chiar supranumit „Patriarhul Verde”, a tras un semnal de alarmă chiar înainte ca oamenii de știință să decidă că problema schimbărilor climatice trebuie ținută sub control. Cealaltă este cum să depășim sistemul economic mondial ? Sistemul economic mondial a fost controlat pentru jumătate de secol sau mai mult de acest conflict dintre comunism și capitalism. Acum toți înțeleg că paradigma economică principală, libertatea completă, nu poate fi în sprijinul binelui comun, decât dacă există și o responsabilitate. Deci, ortodocșii, împreună cu ceilalți creștini și credincioși ai altor credințe vii, încearcă acum, încet – trebuie să mărturisesc – să dezvolte, pe lângă Declarația Universală a Drepturilor Omului, și o Declarație Universală a Responsabilităților Umane. Acest lucru nu este atât de ușor, deoarece puterile de conducere, politicienii, vor să controleze situația așa cum este ea. Dar credincioșii trebuie să facă tot posibilul pentru a îmbunătăți condițiile poporului marginal. Când ne întoarcem la Noul Testament, vedem că Iisus Hristos s-a ocupat cu precădere și în mod special de cei care erau paria: leproșii și alții asemenea lor.
Locul femeilor în societatea modernă
Petros Vassiliadis: Eu revin la conflictul dintre modernitate și creștinism, un subiect important al teologiei viitorului nostru, cel puțin. Există o preocupare din ce în ce mai mare cu privire la locul femeii în societate. În timp ce creștinismul a apelat la o societate antropocentrică și a dat femeilor valori egale, în prezent lumea seculară promovează drepturile femeilor, în timp ce comunitățile creștine tradiționale sunt foarte ezitante. Să luăm un exemplu: în hirotonirea femeilor scopul modernității este acela de a schimba lupta pentru putere, de a aduce femeile la putere. Ortodocșii pledează pentru un alt mod de acceptare și promovare a femeilor și anume calea diaconală. Și în tradiția noastră, în Ortodoxie, o lungă perioadă de timp am obișnuit să avem femei în preoția sacramentală, dar nu și în hieratica sacramentală, precum episcopi sau cei care fac Sfânta Liturghie. Însă diaconul este mult mai important, deoarece Hristos a venit să slujească și să nu să I se slujească. Biserica trebuie să fie servitoare lumii, nu să ceară putere. Iată o altă paradigmă care poate îmbunătăți puțin starea oamenilor. Atât în Biserică, cât și în societate în general.
AA: Vorbind despre locul femeilor în Biserică, vom ajunge la un consens separat, în fiecare Biserică? Deoarece nu cred că este posibil să găsim o cale comună …
PV: Aveți dreptate! Permiteți-mi să vă explic cum a început … A început prin anii ‘80, când noi, ortodocșii, am fost solicitați de creștinismul mondial să ne exprimăm vis-a-vis de poziția femeilor în Biserică. Hirotonirea femeilor a fost inclusă în această întrebare. Apoi am avut o întâlnire inter-ortodoxă cu participarea reprezentanților tuturor tradițiilor și jurisdicțiilor ortodoxe în Rhodos, în anii ’60, la celebra conferință, unde s-a ajuns la concluzia că „ordinul diaconițelor trebuie să fie reînviat”. Așa că era un acord inter-ortodox, dar nu o aprobare conciliară. Deși ordinul diaconițelor nu a dispărut niciodată din tradiția canonică, deoarece nu există nici un canon care să nege canoanele anterioare care l-au stabilit, cu anumite responsabilități, cu anumite drepturi, cu o rugăciune de hirotonire absolut egală cu hirotonirea celor mai înalți din cler, a diaconilor sau a episcopilor. Deci, aceasta este ceva care exista, doar că a dispărut, din motive sociale, nu din motive teologice. Cu toate acestea, ca teologi, misologi, când am cerut ca acest punct să fie inclus în agenda Sfântului și Marelui Sinod din Creta, am aflat că Bisericile nu sunt pregătite. Subiectul a fost discutat în cei 50 de ani de pregătire și Bisericile tradiționale au spus că nu sunt pregătite pentru a face acest lucru. Contra-argumentul a fost da, dar aceasta este tradiția noastră, cum putem nega tradiția noastră veche? Răspunsul este că nu suntem pregătiți. Prin urmare, nu a fost introdus pe ordinea de zi. Cu toate acestea, imediat după Sfântul și Marele Sinod, o Biserică Autocefală, Patriarhia Alexandriei, a luat o decizie: să reînvie această tradiție și să înființeze o comisie pentru a vedea cum se poate întâmpla acest lucru. Din cauza fundamentaliștilor, însă, ei nu au început autentic în conformitate cu tradiția noastră, cu o hirotonire, ci doar cu o hirothesie, realizată prin așezarea mâinilor, ceea ce reprezintă primul pas. Deoarece avem în comunitatea noastră și oameni foarte rezervați la aceste idei „noi”. Aceasta este problema locului, mai ales a locului liturgic al femeilor. Este o chestiune în care mărturia ortodoxă fie se va ridica și va deveni nu numai acceptată, ci chiar credibilă pentru lume, fie va eșua. Există un slogan în Consiliului Mondial al Bisericilor, care spune: femeile au fost tăcute în Biserică. Pentru cât timp? Deci acesta este un subiect pe care mișcarea ecumenică l-a discutat de mai mulți ani, venind cu modalități de a aduce femeile de la margini spre centru. Dar, după cum am spus, necesită mult timp!
Alexandra Andereș: Ca urmare a gestului plin de curaj și determinare al Patriarhului Teodor al Alexandriei de a reînvia ordinul diaconițelor în Patriarhia pe care o păstorește, Universitatea „Aristotel” din Salonic i-a oferit de curând, de praznicul Înălțării Domnului, titlul de Doctor Honoris Causa.
Petros Vassiliadis: Am fost extrem de bucuroși să aflăm că Patriarhul Alexandriei, la nici o jumătate de an după Sinodul din Creta, care s-a finalizat fără nici o decizie oficială în documente, a recomandat reintroducerea ordinului diaconițelor. Instituţia diaconiţelor a fost reactivată de Sfântul Sinod al Patriarhiei Alexandriei în luna noiembrie a anului 2016. Imediat după această decizie, au apărut reacții uriașe din partea fundamentaliștilor care au ordonat să oprească sprijinul financiar dat Bisericii Alexandriei, nefiind de acord cu reintroducerea acestui ordin în Biserică. Între aceștia s-ar numărat chiar și unii călugări. Așa că Patriarhul a decis să meargă pas cu pas, introducând mai întâi hirotesia, a afirmat prof. Petros Vassiliadis.
Aici se încheie prima parte din cadrul interviului cu Prof. Petros Vassiliadis, de la Universitatea „Aristotel” din Salonic.
