Peste 300 de participanți la conferința IOTA care a început astăzi la Iași

92

La Iași a debutat astăzi conferința inaugurală a Asociației Teologice Ortodoxe Internaționale (IOTA), înființată în luna februarie a anului 2017. Evenimentul cu tema „Unitatea pan-ortodoxă şi sinodalitatea” reunește personalități de renume din întreaga lume, care în perioada 9-12 ianuarie vor dezbate lucrări și vor discuta asupra unor teme de interes pentru Biserică și societate. Ceremonia inaugurală s-a desfăşurat la Teatrul Naţional din Iaşi, începând cu ora 18:30 şi a fost moderată de Pr. Conf. Dr. Dan Sandu de la Facultatea de Teologie din Iaşi fiind urmată de o  conferinţă susţinută de Mitropolitul Kallistos (Ware) de Diokleia.

Întreg programul evenimentului poate fi consultat aici: https://iota-web.org/conference-program/

Andrew Louth (Marea Britanie), Peter Bouteneff (SUA), John Behr (SUA), Marry Cunnigham (SUA), David Bradshaw (SUA), Alexis Torrance (Marea Britanie), Michel Stavrou (Franța), Aristotle Papanikolau (Grecia), John McGuckin (SUA), Patriciu Vlaicu (Romȃnia), Radu Preda (Romȃnia), Sebastian Moldovan (Romȃnia), Elizabeth  Theokritoff (Marea Britanie), Risto Aikonen (Finlanda), Bruce Beck (SUA), Anna Briskina (Germania), John Chryssavgis (Grecia), George Demacopoulos (Grecia), Ivan Dimitrov (Bulgaria), Bohdan Djakovic (Serbia), Carrie Frost (SUA), Paul Gavrilyuk  (SUA), Michael Hjalm  (Suedia), Cyril Hovorun (Ucraina), Radu Bordeianu (SUA), Edith Humphrey (Patriarhia de Antiohia), Pantelis Kalaitzidis (Grecia), Assaad Elias Kattan (Liban), Chris Knight (Marea Britanie), Vassa Larin (Austria), Lucian Leustean (Marea Britanie), Alexander Lingas (Grecia), John Manoussakis (Grecia), Ivan Moody (Portugalia), Irina Paert (Estonia), Marcus Plested (Marea Britanie), Elizabeth Prodromou (Marea Britania), Vera Shevzov (Rusia), James Skedros (SUA), Michel Stavrou (France), Richard Swinburne (Marea Britanie), Alexander Treiger (SUA), Lucian Turcescu (Canada), Petros Vassiliadis (Grecia), Tony Vrame (SUA), Gayle Woloschak (SUA), Igor Zaitsev   (Rusia), sunt câteva dintre personalităţile care iau parte la eveniment.

Sesiunile conferinţei includ mai multe tematici, precum: Creaţia şi problema ecologică, sinodalitatea ortodoxă; etica în gândirea ortodoxă; percepţia spirituală în creştinătatea răsăriteană; Ortodoxia în spaţiul public şi mass media;  Interpretarea teologiei palamite astăzi; Creştinismul oriental şi moştenirea patristică; Femeia ȋn Teologia Ortodoxă şi Liturghie; Filocalia de-a lungul secolelor; Paradgime ale Studiilor Biblice Ortodoxe.

Cu prilejul conferinței de inaugurare a Asociației Teologice Ortodoxe Internaționale, Patriarhul României a transmis un mesaj, în care a subliniat necesitatea reînnoirii teologiei ortodoxe actuale, printr-o prezentare a legăturii profunde dintre adevărurile de credinţă, viaţa liturgică şi experienţa mistico-ascetică a Bisericii. Această prezentare relaţională dinamică trebuie realizată, potrivit Preafericii Sale, prin aprofundarea marilor teme ale credinţei şi vieţii Bisericii, în dialog cu nevoile pastorale şi misionare prezente.

Ortodoxia are nevoie, a mai adăugat Patriarhul Daniel, de o reflexie teologică aprofundată privind relaţia dintre libertatea individuală şi comuniunea eclesială, dintre teologia academică şi viaţa parohiilor şi mănăstirilor, între primat (întâietate) şi sinodalitate, la nivel local şi panortodox, între autocefalie locală şi iresponsabilitate panortodoxă, deoarece autocefalia nu trebuie confundată cu izolarea şi nici unitatea cu constrângerea. Dialogul, consultarea reciprocă şi cooperarea concretă dintre Bisericile noastre autocefale trebuie să devină o practică permanentă, bine organizată, şi nu doar evenimente izolate sau de conjunctură.

„Trebuie să veghem permanent ca egoismul individual sau colectiv să nu submineze sfinţenia comuniunii eclesiale”, este îndemnul cu care Preafericitul Daniel și-a încheiat mesajul transmis cu ocazia conferinței de la Iași.

Asociaţia Teologică Ortodoxă Internaţională (IOTA) îşi propune să crească potenţialul formator al tradiţiei intelectuale ortodoxe, prin crearea unui forum academic interdisciplinar, unde să fie cultivate, aprofundate şi împărtăşite rezultatele cercetării în domeniul teologiei ortodoxe de cadrele didactice, studenţii din învăţământul universitar teologic, ierarhia bisericească şi diferitele organizaţii laice, notează Doxologia.

 

Sursă foto: basilica.ro