Despre Patimi și Înviere, într-un spectacol de Tereza Leonhard

402

Arta este de multe ori limbă străină, pe care nu o înțelegem neapărat imediat, spune Tereza Leonhard, dar care ne încântă, completez eu. Este probabil asemenea credinței care, deși nu se bazează pe lucruri palpabile, reușește să ne umple ființa de sens. Și una, și alta au o capacitate enormă de expresie, este de părere Tereza, master artist-ul spectacolului Leid+Hoffnung, prezentat în ajunul Paștelui Catolic și Protestant, după lucrarea Passio de Werner Schulze, prezent și el în calitate de dirijor, alături de cunoscuți interpreți de muzică clasică, instrumentiști și compania de dans DIS.PLACE condusă de artista și cercetătoarea austriacă, a căror căutări de expresie artistică depășesc obișnuitul, dar incită la descoperire și pricepere. Descoperirea a ceea ce se află în spatele preconcepțiilor și limitelor noastre de înțelegere.  Deoarece arta nu are limite, ne explică Leonhard, întrucât are nevoie de spații de libertate și de joc. Ei bine, artiștii din fața noastră și-au luat libertatea cuvenită de a exprima prin ceea ce știu ei mai bine filozofia din spatele pătimirii și nădejdea Învierii, calvarului și speranței vieții noastre de zi cu zi. Au încercat să schițeze un portret filozofic al personajelor principale și să realizeze interpretarea cea mai plauzibilă a evenimentelor prin intermediul performance-ului.

Încercăm ca prin mișcare și prin elemente dramatice să realizăm o legătură mai puternică. Muzica este mai abstractă, dar atunci când lucrezi și cu corpul, rezonanța devine mai mare, acțiunea și mișcarea crează o legătură mai puternică cu spectatorii, îmi spune Tereza Leonahrd.

Pornind de la acest principiu și de la conceptul de „Theology on stage” care îi aparține lui Werner Schulze, Tereza, alături de întreaga echipă, a realizat o interpretare contemporană a Patimilor și Învierii Domnului, în cadrul acestui eveniment prezentat sub formă de „Concert. Spectacol. Serviciu divin”: prin împletirea muzicii cu arta dramatică, poezie și mișcare.

Atât pentru mine, cât și pentru Schulze, Patimile lui Hristos sunt mult mai mult decât un spectacol. Nu este doar un spectacol în care omul vine și vede, ci este despre a înțelege ceva spiritual.

Intensitatea spectacolului dată de natura muzicii, a vocilor alese cu tact, a personajelor și a momentelor selectate oferă cu siguranță spectatorului fiorul de care are nevoie pentru a se trezi din akkedie. Vocea naratorului austriac Johann Leutgeb ne aduce aminte de momentul cutremurător rememorat de Paști, la care nu putem fi decât părtași. Cu sufletul. Cu rugăciunea. Cu ceea ce suntem. Înțelegem încă o dată prin acest spectacol  fragilitatea ființei umane, egalitatea ei în fața lui Dumnezeu și șansa de salvare oferită tuturor, prin delicatețea altruismului și a sacrificiului de sine, simbolizat în muzică prin cuvintele Mântuitorului, interpretate de soprana Martha Melinda Samson.

Înțelegem aceste lucruri privindu-i pe membrii companiei de dans DIS.PLACE, mulți dintre ei persoane cu dizabiliăți fără leac. Vindecarea lor constă însă în dragoste. Probabil sunt acolo să ne spună că și vindecarea noastră stă tot în asta, indiferent de ceea ce suntem capabili să facem, având parte de sănătatea trupească. Sau poate doresc să exprime imperfecțiune vieții și a ființei umane, în care totuși Dumnezeu vede permanent potențialul de perfecționare. Ei ne-au adus în atenție autenticitatea și puritatea, oglindite în ceea ce ei reprezintă:  real time creation și cu ajutorul cărora încearcă să realizeze alături de Tereza improvizație la cote maxime:

Îmi place în primul rând să lucrez cu amatori pe scenă. Pentru ceea ce fac eu nu este nevoie neapărat de profesioniști care să aibă o tehnică deosebită, perfectă. Pentru mine mai importantă este expresia și puritatea oamenilor, autenticitatea lor. De aceea am o legătură specială cu oameni care nu sunt perfecți. Desigur, nimeni nu este perfect, dar nouă, celor sănătoși ne e greu să acceptăm și să iubim și altfel de oameni. Așadar, nu căutăm să vedem perfecțiunea, ci autenticitatea. Foarte interesant este pentru mine și în spectacolul acesta, natura improvizației și a neprevăzutului. Se întâmplă lucruri neplanificate și totul devine mai palpitant și plin de viață. Așa se formează legătura puternică cu spectatorii, cei care devin practic parte a spectacolului.

Rezultatul acestei forme de expresie este produsul unei cercetări artistice  asumate pe deplin de Leonhard, un performance artist rarisim, veșnic căutător a unei legături dintre filozofie, teologie și artă.

Pentru mine ca om religios e foarte interesant să mă ocup cu arta, să exprim lucruri spirituale sau religioase prin artă. Așa cum cineva exprima asta prin iconografie, eu lucrez cu performance art. Știu că pentru mulți oameni este neobișnuit, dar pentru mine este cât se poate de firesc, având în vedere că însăși Liturghia constă într-un performance. Consider că este atât de mult potențial în artă de a exprima ceva. Sunt atât de mulți compozitori care compun muzică religioasă. Eu cred că putem transmite și printr-un alt tip de artă, forme de expresie. Asta încerc să fac și este interesant să fac asta cu oameni diferiți și cu amatori, să găsesc persoane care sunt perfecte pentru această idee.

Un alt aspect deosebit al spectacolului Leid+Hoffnung a fost universialitatea publicului și a artiștilor, care, indiferent de cultul religios de care aparțin, au trăit pe scenă Patima și Învierea ca pe ceea ce sunt: evenimentul maxim al creștinismului, adresat tuturor oamenilor, indiferent de naționalitate, religie, stare socială, etc. Am observat așadar un aspect ecumenic evidențiat concret, prin prezența pe scenele de la Cluj și Sibiu a unor reprezentanți ai bisericii greco-catolice, romano-catolice şi evanghelice.

S-au folosit texte în greacă, latină  și germană. Corurile de bărbați și de femei au completat apogeul reprezentației, transmițând prin versuri, vestimentație și prezență ideea de bine și rău, de lumină și de întuneric, de calvar și de speranță.

Revenind la cuvintele Terezei Leonahrd, arta nu are limite. Nu suntem liberi atunci când stăpânim lumea, când ne descurcăm – și ne simțim – confortabil între hotarele ei. Suntem liberi în măsură în care decidem să pășim dincolo de aceste hotare. Mai precis, când ne lăsăm înduplecați, pentru că îndemnul vine de sus. Am asistat la un exercițiu de libertate în iubire. Iubire pentru artă și pentru Dumnezeu.

 

Tereza Leonhard- este născută Născută în Linz (Austria). A studiat Muzică și Mișcare la Universitatea de Muzică și Arte Scenice din Viena și la Universitatea „Mozarteum” din Salzburg. De asemenea, a studiat bazele armoniei la Universitatea de Muzică și Arte Șcenice din Viena la profesorul Werner Schulze și muzicologie la Universitatea din Viena. A primit bursă de studiu pentru studenții excepționali de studii doctorale. A coordonat proiecte și lecții în institute diverse și a lucrat cu copii, tineri, adulți și bătrâni. A primit multe premii și a fost promovată pentru proiectele ei artistice. Din anul 2003 lucrează cu oamenii cu dizabilități, în domeniu artei. Între anii 2013 și 2015 a predat studenților de la universitățile din Viena, Salzburg și Klagenfurt. De mai mult timp se ocupă intensiv de legătura dintre artă și religie, a implementat multe proiecte transdisciplinare cu tematică teologică, religioasă în incintele unor biserici. În anul 2007 a fost în România pentru prima dată, pentru un proiect al dansului cu copii străzii la Concordia, în București. Din februarie 2015 locuiește și lucrează în România, a fost directoarea școlii de muzică la inițiativa socială Elijah în Hosman, timp de patru luni, iar din septembrie 2015 este profesoară de muzică și dans la Colegiul Național Samuel von Brukenthal din Sibiu, din februarie 2016 predă și la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu.

 

 

Autor: Alexandra Andereș