De la cuvinte prin Cuvânt la comuniune. Traducerea Sfintei Scripturi ca sărbătoare ecumenică

442

Într-o lume saturată de vizual și de consum, unde cuvintele sunt atât dominate de frivolitate și oportunism de toate culorile, cât și instrumentalizate în scopuri mai puțin virtuoase, avem în schimb, în antiteză, bucuria în acest sfârșit de an 2017, să fim contemporanii unui proiect-eveniment de valorizare a cuvintelor sacre, respectiv de traducerea Sfintei Scripturi după textul original ebraic (după textul Masoretic din Biblia Hebraica Stuttgartensia /BHS, ediția critică: Codex Leningradensis). Început deja concretizat prin prima apariție a cărții Genezei (Facere), traducere însoțită de două ample studii introductive (una referitoare la întreaga colecție de cărți ale Vechiului/Primului Legământ, iar alta referitoare la cartea tradusă), alături de note şi comentarii deosebit de pertinente.

Proiectul (mai bine spus, macro-proiectul) de față este realizat în cadrul Colegiului Noua Europă, la Editura Humanitas sub coordonarea d-nelor Francisca Băltăceanu și Monica Broșteanu – cunoscute publicului îndeosebi prin realizarea exemplară a celuilalt (macro) proiect (tot în cadrul Colegiului Noua Europă), legat de traducerea Sfintei Scripturi după originalul grecesc (Septuaginta) de la Editura Polirom – și se adresează tuturor „bibliofililor” inclusiv publicului larg, neavizat, dar curios de subtilitățile textelor sacre din tezaurul celor două religii care au constituit însăși cultura europeană (iudaismul și creștinismul, bineînțeles alături și de filosofia greacă și dreptul roman).

Aceste inițiative convertite în regia unor astfel de proiecte de mare anvergură sunt realizate în primul rând, prin deschiderea ecumenică, dornică de o lucrare împreună, onestă (fără „apucături” confesionaliste !) și efortul tenace, sacrificial al unei echipe de colaboratori și traducători din diferite spații teologice, care refac tacit și discret țesătura dialogului și con-viețuirii din același izvor viu și nesecat, respectiv Cuvântul lui Dumnezeu revelat prin cuvintele Sale.

Dacă în urmă cu câțiva ani, cercetătorul Marius Portaru semnala criza în spațiul teologic (ortodox) a unor traduceri din Sfinții Părinți și propunea conștientizarea și asumarea efectivă a acestei identități din patrimoniul patristic – prin elaborarea unui proiect bine conturat și a unei școli românești patristice pentru redarea acestor opere într-un limbaj autentic, capabil de-o asumare reală, astfel încât să constituie premisa unei propovăduiri intra-ecleziale (ca bază și constituție structurală) într-o mișcare firească spre propovăduirea cea extra-eclezială, din afara ei (ca semn de creștere și maturitate) (Studii Teologice 2008, nr. 3, cf. p. 103, ș.u.) – tot la fel putem spune despre această traducere, anume că marchează sub forma unui eveniment traductologic-teologic vocația unei conștiințe de asumare a unei moșteniri cultural-biblice asemenea unui mandat misionar. Așa încât, însăși accesul real spre textele sacre printr-o asemenea traducere este o primă formă solidă de propovăduire, pe care o manifestă Biserica (Bisericile), prin slujitorii ei, cu precădere laici (în cazul de față) spre „ceilalți”.

În acest sens, traducerea Genezei oferă un real sprijin, dar și o provocare a celor care doresc să se apropie „avizat” de fidelitatea textelor ebraice. Aparatul critic și erudiția sunt așezate în serviciul relevanței și al proximității reale de sacru și comuniune însă, într-un cadru „contextualizat” (ca început de familiaritate dintre cititor și texte), atât prin notele care redau variantele cele mai semnificative ale textului respectiv, cât și prin explicațiile anumitor concepte, evidențierea unor paralele cu alte texte ebraice sau scurte incursiuni în literatura Orientului Apropiat antic. De asemenea, traducerea păstrează expresiile consacrate în limba română în virtutea tradiției îndelungate a traducerii Sfintei Scripturi în acest grai. Doar acolo s-a evitat folosirea arhaismelor și a neologismelor, unde era îngreunată citirea textului prin lipsa lor de inteligibilitate. Deviza acestei traduceri, dar și al întregului proiect, este poate cel mai bine sintetizat într-un scurt fragment din Nota asupra traducerii: „Am dorit astfel să ne apropiem, pe cât posibil, de frumusețea originalului: pentru omul credincios ea este „semnătura” Duhului lui Dumnezeu” (p. 84). Fidelitatea, dorința reală de cunoaștere, de familiarizare cu noțiunile și universurile lumii antice, precum și gradul sporit de accesibilitate, sunt ingredientele care stau la baza unui astfel de proiect „deschis” tuturor pentru citirea și vorbirea împreună despre cuvintele divine semănate în inimi cu iubire.

Varietatea și prezența diferențiată a Duhului face ca prin această inițiativă în cadrul acestui macro-proiect (vrednic de toată admirația!) să adune mințile și inimile creștinilor din diferite confesiuni, pentru a lucra simfonic și ecumenic (!), la un destin unitar creștin. În acest sens, putem spune că participăm la o sărbătoare a con-lucrării dintre Duhul Sfânt și oamenii receptivi Lui, o receptivitate care reușește prin acești traducători să dea o lecție și un model de teologie ecumenică.

Astfel prin această scurtă notă de semnalare am dorit să apreciem sincer aceste eforturi sisifice ale traducătorilor și capacitatea lor de a lucra în comuniune, de a rosti împreună cuvintele lui Dumnezeu, de a respira un aer cald, de apropiere și solidaritate și să le dorim multă putere și spor „de la Duhul” în traducerea celorlalte cărți din Vechiul Testament.

Autor: Ionuț Vasile Crișan