Cursul de vară PRO ORIENTE, pentru absolvenții de studii superioare

1904

Consiliul Mondial al Bisericilor (CMB) invită absolvenții de studii superioare (nivel licență, doctorat sau postdoctorali) să ia parte la cursul de vară PRO ORIENTE ce se va desfășura în perioada 9-12 iulie 2018, la Casa Kardinal König din Viena. Tinerii participanți sunt chemați să se implice activ în discuții și să susțină proiecte de cercetare, în cadrul evenimentului care va celebra cei 70 de ani de la înființarea Consiliului Mondial al Bisericilor, a declarat secretarul general al CMB, Pr. Olav Fykse Tveit. Limba oficială a evenimentului va fi limba engleză.

Mai multe detalii aici.

70 de ani de ecumenism

Consiliul Mondial al Bisericilor a fost înființat după cel de-al Doilea Război Mondial, în 1948, ca parte a unui mare proiect de pace după atrocitățile din timpul războiului. Conducătorii mișcării ecumenice, cum ar fi Willem Visser’t Hooft și John R. Mott, au intenționat formarea unei comuniuni a bisericilor care Îl mărturisesc pe Domnul Iisus Hristos ca Dumnezeu și Mântuitor, conform Scripturilor.

Astăzi, bisericile din CMB urmăresc viziunea ecumenismului, căutând unitatea vizibilă într-o singură credință și într-o părtășie euharistică. Se are în vedere promovarea mărturiei comune în lucrarea pentru misiune și evanghelizare și angajarea în slujirea creștină împlinind nevoile oamenilor, înlăturând barierele dintre aceștia, căutând dreptate și pace și susținând integritatea creației.